Primul regulament

In ordine cronologica, prima manifestare traditional-populara in care aflam oina este programul sarbatorii de 1 Mai 1857, desfasurata la Iasi si in imprejurimi, de ziua turmelor, serbare pastorala pastrata de la daci sub numele de Armindenea. O regasim apoi prezentata in parcul Cismigiu din Bucuresti in primavara anului 1890, cu ocazia organizarii unei serbari cu profil sportiv: “turca, oina, poarca, popice, capra, zmeu, arsice, minge, jocuri de inele”.

Primul concurs organizat de oina s-a desfasurat in primavara anului 1893, cand primaria orasului Bucuresti a amenajat un teren special pentru oina La Sosea (unde astazi se afla Institutul Geologic Bucuresti) si, chiar daca nu avem multe date despre acest eveniment, el se considera a fi actul de nastere al activitatii competitionale organizate pentru oina.

In 1893, in dorinta educarii tineretului scolar si din punct de vedere fizic, ministrul invatamantului Take Ionescu introduce practicarea jocurilor gimnastice in scoli, printre care si jocul de oina, cu recomandarea sa se practice in toate scolile primare si secundare, de toti elevii si elevele, si cerand profesorilor de gimnastica sa gaseasca “formele introducerii jocurilor gimnastice in internate si scoli”.

In fruntea dascalilor care au promovat oina, la loc de cinste se afla Dimitrie Ionescu, profesor de gimnastica la Liceul Gh. Lazar din Bucuresti intre 1885 si 1931. Acesta raspunde solicitarii ministrului printr-un memoriu, in care argumenteaza: “... cineva n-are decat sa observe desfasurarea unui joc cu mingea, al unei oine sau al unui ogoiu, al barului etc, si se va convinge deindata ca toate facultatile intelectuale sunt puse direct in actiune ...”. Acest memoriu a avut o importanta hotaratoare pentru dezvoltarea ulterioara a jocului de oina, deoarece profesorul Ionescu, incurajat de aprecierea favorabila a ministrului, s-a documentat si, in 1895, a tiparit “Tratatul de jocuri sportive”, in care descrie pentru prima data jocul de oina si regulile dupa care sa se desfasoare, iar in 1898, pe baza acestor reguli, publica in revista “Albina” anul I pag. 106, articolul “Regulament al jocului de oina”.

Acest regulament se gaseste tiparit in lucrarea prof. C. D. Gheorghiu “Jocuri copilaresti” – Piatra Neamt, 1905. Tot aici sunt prezentate si o serie de variante ale jocului de oina din toate tinuturile tarii.

La solicitarea noului ministru al invatamantului, Spiru Haret, in 1898, se formeaza o comisie de 6 profesori de educatie fizica care are drept scop uniformizarea diverselor reguli ale jocului si elaborarea unui regulament oficial. In aceasta comisie, pe langa Dimitrie Ionescu, au facut parte personalitati ale sportului romanesc care s-au dovedit a fi mari pasionati ai promovarii elementului romanesc, in detrimentul curentului cosmopolit care era la moda atunci, ca si acum: Gh. Moceanu, N. Velescu, N. Dumitrescu-Taranu, Radu Corbu, Filip Stanculescu si Spiridon Badescu.

Prin acest regulament s-au fixat dimensiunile terenului, ale mingii si bastonului, numarul de jucatori ce compun o echipa, se stabilesc regulile pentru echipa de la bataie si de la prindere, cand se pierde si se castiga un punct. Acest asa-numit “Regulament pe doua foi volante” a folosit mai mult ca material experimental, el dand nastere la o serie de discutii intre profesorii de specialitate, generate de diferite faze invite in timpul jocului.

Profesorul Radu S. Corbu este, dupa Dimitrie Ionescu, cel care l-a ajutat cel mai mult pe Spiru Haret in perioada cand s-au pus bazele regulamentului jocului si atribuirea caracteristicilor de joc sportiv, atat in ceea ce priveste organizarea, cat si dezvoltarea oinei in scoli.

Figura reprezentativa pentru vremea aceea, avand studiile definitivate in Germania, Radu Corbu participa in anul 1894 la Congresul international de gimnastica de la Broclaw, unde desfasoara prima actiune de propaganda in strainatate privind jocul nostru national.

In anul 1898, in calitatea sa de profesor de gimnastica la Liceul real N. Balcescu din Braila, organizeaza intreceri de oina si la Braila, tineretul scolar primind cu mult entuziasm jocul de oina ca joc gimnastic national. In acelasi an, influentat de regulile jocului descrise de Dimitrie Ionescu in revista Albina, tipareste la Braila sub numele sau o brosura “Oina, joc gimnastic cu mingea”, pe care o retipareste in varianta mult imbunatatita in anul urmator.

Primul regulament pentru desfasurarea concursurilor de oina intre scoli este intocmit la Iasi in decembrie 1898 de catre Dimitrie Ionescu, Radu Corbu si T. Berescu, si este editat de Ministerul Invatamantului. Acest regulament este complet, cuprinde reguli ce trebuiesc respectate in organizarea competitiilor, in organizarea jocului, el arata cum se acorda puncte pentru ambele echipe si cum se desfasoara jucatorii pe teren.

Pentru a-l generaliza si populariza in toate scolile din tara, Spiru Haret semneaza, la 21 martie 1898, urmatoarea decizie, publicata in Monitorul Oficial din 15 aprilie 1899:

“Noi, Ministerul Cultelor si Instructiunii Publice, avand in vedere de a se da in scoala o mai mare dezvoltare exercitiilor fizice fara care educatiunea tinerimii nu poate sa fie nici completa, nici armonica. Avand in vedere ca pentru a se atinge acest scop, printre alte mijloace, unul din cele mai eficace este si acela de a se cultiva jocurile care dezvolta forta, agilitatea, curajul si initiativa individuala.

Decidem:

Se instituie concursuri anuale de joc de oina pentru elevii scoalelor primare si secundare, scoalelor normale si seminariilor...”

Indemnul ministrului a gasit in randul maestrilor de gimnastica de la multe licee din tara si din Bucuresti un mediu puternic animat de dorinta de a raspandi acest joc si, la 9 mai 1899, are loc, la Bucuresti, primul “Concurs general de oina”, la care au participat 18 licee din tara, eveniment care avea sa se repete an de an, cu cateva exceptii, pana astazi.

Pentru faptul ca s-a straduit si a reusit sa transforme oina, dintr-un joc copilaresc autohton intr-un sport reprezentativ si practicat la nivel national, Spiru Haret este unanim recunoscut a fi parintele sportului nostru national. Ce dovada poate fi mai mare pentru dragostea si importanta acordate oinei decat prezenta sa, in calitate de ministru, la toate finalele campionatelor scolare de oina?

O, tempora...

Acest material a fost realizat cu informatii din urmatoarele lucrari:

Oina-Trecut si Prezent, A. Rafailescu si C. Iancu

Oina, A.Rafailescu si C. Opritescu

Istoria sportului romanesc in date, N. Postolache si M. Postolache

Traditiile sportive ale romanilor, N. Postolache

O viata in slujba unei pasiuni, Andrei Ursu

Enciclopedia Sportului Romanesc